Până în prezent au fost recenzate circa 600.000 de locuințe și circa 860.000 de persoane

shadow
Vineri, 26.04.2024 18:15   419
Potrivit stării lucrurilor la finele zilei de joi, 25 aprilie, în cadrul Recensământului populației și locuințelor 2024, au fost recenzate circa 597.000 de locuințe (inclusiv locuințele ocupate și neocupate) și circa 860.000 de persoane, a anunțat directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), Oleg Cara.

Oleg Cara a menționat că numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită. De asemenea, a subliniat că populația este în mare parte receptivă, acest lucru fiind încurajator.

Totodată, Oleg Cara a prezentat informația privind procesul de recenzare în profil teritorial, în special privind ponderea locuințelor recenzate în totalul locuințelor estimate în raioanele republicii, la situația de ieri, 25 aprilie 2024.

Astfel, cele mai înalte ritmuri de recenzare a locuințelor sunt înregistrate în raioanele Anenii Noi, Fălești, Glodeni, Orhei, Râșcani, Soroca, Telenești, Ungheni. În același timp, ritmuri mai joase față de media pe țară sunt înregistrate în municipiile Chișinău și Bălți și în raioanele Briceni, Cahul, Cantemir și Cimișlia.

De asemenea, directorul general al BNS a informat despre provocările în procesul de recenzare și a dat asigurări că BNS monitorizează activitatea personalului de recensământ în teren, comunică cu populația online și prin preluarea apelurilor la Linia verde destinată recensământului.

Advertisement

Oleg Cara a făcut apel către populație de a informa despre abaterile observate în perioada de recenzare la Linia verde 0800 800 24 sau la adresa electronică moldstat@statistica.gov.md.

Totodată, directorul general al BNS a îndemnat populația să se informeze din surse oficiale și sigure, în special site-ul oficial al Biroului Național de Statistică www.statistica.gov.md pentru a fi cât mai corect informați și să participe la Recensământ, oferind răspunsuri complete și corecte.

În perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024, în Republica Moldova se desfășoară Recensământul populației și locuințelor (RPL). În această perioadă, circa 4.000 de recenzori merg din casă în casă pentru a colecta date despre populație și locuințe.

Datele obținute la recensământ sunt necesare pentru estimarea anuală a numărului populației și producerea de statistici de recensământ, care contribuie la elaborarea corectă a politicilor publice naționale și locale, pentru desfășurarea eficientă a activităților administrative sau a celor de cercetare, pentru dezvoltarea umană a țării.

Potrivit BNS, doar în cazul recensământului putem obține statistici despre situația reală privind structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit.

Totodată, instituția susține că politicile publice se referă la schimbările care se doresc a fi făcute în domenii de importanță vitală pentru oameni, precum sănătatea, educația, protecția socială, asigurare financiară, siguranță economică etc.



Oportunitati